Pagini de ganduri nocive

Ma privea insistent cu ochii goi . Buzele’i erau cusute de timp , iar cuvintele demult pierdute’ntr’un abis ce’a secat , acum calauzit de vantul acid . Privirea’i tremura , adanc pierduta’n labirintul unor bilute verzi ce’l masurau frenetic , sorbindu’i fiecare trasatura .
S’au inchegat legaturi stranse’ntr’o sageata ce’a frant doua inimi , contopindu’le intr’o tacere macabra ce nu’si avea locul in acel decor umbrit de fantasme . Ii bantuiau ganduri arzande care uscau ploaia ce’i invaluia intr’un sarut inclestat , ferit de ratiune sau constiinta unei alte zi pierduta’n lumina difuza .

Intre ei nu exista legi prinse’n societati murdare de umbrele depravarii , ci doar sentimente ascunse printre gene ce starnesc razboaie si blesteme.

M’am trezit , banal , la 12 . Am inchis telefonu’ si l’am aruncat in rucsacul plin de carti prafuite , foi mototolite si goale , pixuri terminate .. rontaite la capete. Nu l’am mai deschis de ani de zile , era sacul stampilat de amprenta copilariei mele zgomotoase . Mirosea a vechi , mirosea a sentimente cioplite repezit si prost .
I’am zis ca plec la biblioteca , si’apoi o intind pe plaja sa’mi ard ciolanele . I se citea pe fata dorinta de a ma vedea cat mai mult plecata de acasa , asa ca i’am zis sa nu ma astepte - vin tarziu .
N’a zis nimic .
M’a urmarit cu aceeasi privire nemultumita pana cand m’am pierdut in decor .
Eram debusolata . Ma invarteam in jurul locurilor ce’mi detin amintiri demult fumate . Ma sufoca monotonia , nimicul dur de care ma loveam la fiecare pas , privirile goale ale fiecarui calator obosit .

Mi’am tarat slapii pana la gara si’am gasit trenul ce se ia o singura data in viata . Am urcat . Simteam cum grijile se desprind de ratiune , inmarmurite , asteptandu’si finalul sub sinele libertatii mele .

Isi canta amaraciunea la un pian ce nu’i mai suporta greutatea amprentelor . Rasufla greu , inhaland praful amintirilor ce s’au depus pe singura ei sursa de alinare . Resentimentele au orbit’o , iar constiinta’i doarme’n bezna .
Dar zambeste . Zambeste sec in fata unei lumi false .
Nevazandu’le mutrele obosite , abatute de esecuri , desfigurate de timp , le simte pulsul slabit de zambete ironice , auzind tristetea sufletelor exilate’n cimitire comerciale .
Ochii umezi , imbatraniti de intunericul amar in care sunt sedati , refuza visul colorat ce’i bantuie somnul , contempland tenebrele abisului in care si’a pierdut speranta .
Demonii ce’o calauzeau spre interzis s’au ratacit . E singura . Isi canta amaraciunea la acelasi pian ce nu’i mai suporta greutatea amprentelor .

Taraste’ti pasii grei prin noroi . Vino . Arunca’mi ochii in zari pierdute de speranta . Orbeste’ma .. caci ravnesc nimicul interzis .
Sparge’mi timpanele . Ajuta’ma sa aud linistea sangerand pe umarul gol , crustat de zambetul tau incoltit de sabii .
Inchide’mi ochii pe veci .
Zdrobeste’mi inocenta ce plange’n vene . Impleteste’le cu lacatul ce m’a sedat .
Arunca’ma’ntr’un vers alb si fura’mi ritmul . Da’mi aripi frante si inalta’ma la cer . Ingroapa’ma’n esecuri pana cand buzele’mi vor fi cusute sub clar de luna .

Transeaza’mi gandurile ce’au ramas chinuindu’ma ca’ntr’o rutina , caci restul au zburat spre tine .

Foaia e goala . Pixul nu scrie cuvinte , contureaza sentimente . Scriitorul isi inchide cartea vietii , ingropandu’se’n trecuturi pline de resentimente .

Isi pierdeau privirile prin fumul taios de tigara , se leganau imbratisati in hamacul din podul casei - acei patru pereti purtau amprenta saruturilor crispate , fiind prafuiti de primele lor vise naruite si certuri stinse’ntr’o cafea amara .
Era liniste ; mereu aceeasi liniste opaca ce gazduia in surdina sunetul discului cu Pink Floyd .
Ii simtea respiratia intrerupta de soapte curgand spre gat , contempland fiecare miscare , simtindu’i fiecare fior , tresarind la atingerea degetelor lui ferme ce o cuprindeau lasand’o fara aer . O tinea strans de mana , inclestandu’si degetele intr’o eternitate plumburie a carei cheie se pierduse’n sufletul lui .
Erau doi copii ce vorbeau cu inima , se priveau prin atingeri si simteau prin sarut . Doi copii ce acum zambesc doar privind in trecut .

Ploua . Picaturile reci ii stingeau pacatul , ramanand cicatrici arzande pe un obraz brazdat de lacrimi sarate . Suvitele’i roscate fugeau odata cu vantul , se’mpleteau cu lacrimile cerului . Surasul inocent i l’au crapat tunetele , furtuna a risipit bucatelele pierdute , iar vorbele’i s’au scurtcircuitat - fulgerul n’a privit in urma .
Priveste sec spre o lume inghitita de lacrimi stinse‘ntr’un abis inghetat , clipeste des .. de parca genele’ar vorbi acoperind tacerea ce apasa , umbrita de nori frustrati .
E o liniste funebra incadrata’ntr’un tablou pierdut de culori , pictat pe vid .

Ploaia spala regrete , umezeste praful ce’ti coboara pleoapele , iar saruturile uscate se dilata in furtuna .

Trivium - Rain

Nu mai stiu date exacte .
Am pierdut batalia finala , iar acum falsez pe acorduri surde . Ma cutremura versuri luate de vant , clipe soptite intr’o dimineata amara de toamna .
Era octombrie , iar noi ne pierdeam zambind tamp sub un soare arzator , ne tineam timid de mana .. ne blocam privirile’n pamant .
Aveai ochii negri .
Bilute de plumb ma priveau frenetic , iar eu ma pierdeam in abisul lor . Uitam de timp , uitam de vicii , uitam de ratiune . Te transformasei intr’un drog pe care’l insuseam cu patima’n privire . Erau seri reci , ecouri calde si toate saruturile tale pareau a fi interminabile – ma tineau sedata .

Totul se rezuma la un imperfect perfect , umbrit de un prezent infect .

Acum au mai ramas doar priviri indiferente , ascunse printre clipe demonic ravnite , exilate’n coltul inimii ce bate amagind finalul . Ne mintim frumos , ne indepartam privind debusolati trecutul grabit ce se pierde spre nori .
A ramas doar praf . Pozele s’au zidit in amintiri eterne , povestea noastra a sters’o timpul .
Doar umbrele ma mai bantuie malitios , plecandu’mi capul , inaintand in bezna .
Fluturii din stomac au zburat spre nicaieri , si’as vrea sa ma mint iar zambind scasnind din dinti dar .. ‘ce’i frumos nu moare’ntr’o zi’ .

Mood : Oare ce sens are sa mai scriu , despre relatii pierdute’n pustiu ?

</3

Se incapataneaza . Nu vrea sa deschida ochii , caci se va ciocni de adevaruri ascunse iar globul hranit de aparente se va sparge’n fata unor lacrimi verzi . Simte realitatea dar se complace in minciuni , adoarme pe spini si se trezeste zambind . Pragul diminetii il infrunta cu privirea sumbra , simtind cum nelinistea’i alearga’n trup iar privirea i se dilata .
Trec ceasurile - visele’i se sfarama’n franturi inghetate , iar privirea’i senina e acum martorul ucigas al realitatii negate de sens . Isi refuza rolul , sfideaza regulile - se ascunde’n spatele unui perete de sticla crezand ca va putea fugi la nesfarsit - se ineaca’ntr’o naivitate seaca si previzibila .
Doar ploaia reuseste sa limpezeasca lumea in care e un simplu calator grabit , o umbra ciudata ce imprastie fum . Vorbele’i sunt sigilate , peste ganduri a tras fermoarul , iar amintirile i le’a risipit vantul . Acum e doar un trup stingher , izolat in ghearele ignorantei .

Nu m’am gandit vreodata ca am sa te caut in nimic si’am sa te gasesc banal intr’o noapte , stiam ca acele lanturi nu te pot tine aproape , caci tu esti destinat sa zbori spre cer . Poate am fost egoista - ti’am ascuns aripile in sufletul meu , iar tu ai ramas prizonier .
N’am planuit nimic , am demisionat si’acum invat sa traiesc fara teatru . Am ingropat mii de masti , le’am privit putrezind in fum .. mi’am aruncat scenariile si’acum marionetele se scalda’n flacari c’un zambet stramb , poate ma’njura’n gand .
Ma desprind de tot ce’am avut si pun lacat la poarta amintirilor ; desi rasuna regrete’ntr’un ecou tacut , n’am sa ma intorc , de azi inchid pe veci poarta spre trecut .