Stabilitate n-a fost niciodată un cuvânt în vocabularul meu argotic, haarpcordic și ambiguuutopic. Stabilitatea e o elegantă aroganță a pachetului de nervi ce se mai numește adult. Stabilitatea e o linie subțire între siguranță și rutină și mulți își iau randeaua, călare pe confuzia oligofrenilor ce consideră rutina stabilitate. Dar ce știu eu, când stabilitatea mea e ca un Longman Dictionary plin de existențe oficial accentuate, niciodată ființate, atitudini pseudointelectuale, cvasiteologice și antinomii, A-uri și X-uri, V-uri și E-uri alandala, consoane lângă consoane și nicio aerisire de vocale.
E un basm frumos, stabilitatea, e Făt-Frumosul virgin ce nu-și mai găsește perechea în haosul asta profan. Și-o resping și-o detest și-o împing deși-mi doresc s-o ating.. dar prefăcătoria-i jucăria mea preferată.

Aș vrea să fiu virgina lui Făt-Frumos dar.. orice Făt-Frumos se transformă-n căpcăun

Politică. Viitorul ţării noastre e în mâinile voastre. Voi, tinerii acestei republici, sunteţi pionierii schimbării. Voi veţi hotărî legalizarea prostituţiei, a mariajului homosexual, premierea transexualilor pentru “Nopţi albastre” şi alte astfel de probleme cruciale tipic româneşti. Viitor există şi este, bineînţeles, în mâinile noastre. În mâinile fiecăruia. Mâini de condei, mâini pline de vaselină, mâini valsând pe şevalet, mâini tăbăcite de săpa sau.. gantere. Viitorul este un individ. Un cerşetor de speranţe care primeşte presupoziţii. Un cerşetor de ciment care primeşte chirpic. Un cerşetor de individualitate care primeşte uniformizare. Viitorul e trist şi nimeni nu-i întinde o batistă. Politica nu e răspunsul.

Stocul de batiste s-a terminat şi şerveţelele nazale sunt scumpe. Hârtie igienică ?

Faptul ca in 36 de min o sa-i am ma face sa nu-i mai vreau. Nu in contextul asta.
Dar nu e viata minunata si paradoxalul de neinlocuit ? 18 ani suna bine – legally drinking, legally smoking, legally watching porn, legally driving – pentru unii. Legally my ass, oricum faceam toate alea de atat de mult timp incat legally and officially I don’t want to do them now, m-am plictisit. Era o replica buna in House. Zicea Chase ca la 12 ani iti plac tipii cul; cand mai cresti incepi sa-i observi pe-aia destepti. Cred ca-i aceeasi chestie. Nu in cazul meu. Mie mi-au placut mereu desteptii
Este un lucru bun though in toata aglomeratia asta entuziastica a unei varste. Pentru mine, adica. Pot sa zbor cu avionul anytime, anywhere, all by myself. Now that’s what I call lovely!

Se-mpiedica fericirea, caci s-au anuntat multe blocaje. Sunt acaparate lacrimile, s-au mumificat rictusurile. Au pierit!

Nu arata ca ar stii.. ca o sa-l piarda-ntr-o zi

Nu ne place literatura-n liceu, că Mara n-avea decolteu, domnişoara Christina era cenuşiu-vineţie şi Ion n-o avea de 25, dar al naibii de ciumeagă e beletristica de cartier, prin baruri undergroundiste, restaurante sau cârciumi, cearceafuri ori membrane telefonice.
Ştiu că am să dispar cu tot cu semnal şi dâre parfumate. Ştiu c-or să-ţi dispară dioptriile sub fuste clandestine, că ce-i frumos.. e mai frumos când încă nu-ţi aparţine.

Îţi zic, străină-ţi sunt, necunoscut îmi eşti şi dragostea-i literatură. Dar eu cred în eroi şi zmei. Cred şi-n Cosinzeana, chiar dacă-i o curvă.

Am căzut. Dar iarba rea nu piere şi pisicile cad în picioare (MIAU!)

Eu n-am să mor.
O să piară o sarabandă (deci mă inspiri) futilă de membre învinse de propria greutate, or să piară buze ce-au sărutat plumb, pleoape ce-au închistat umori, frizând benign tumori.. O să dispară o fizionomie stângace, dar eu n-am să mor .
Eu, eternul prezent prelungit de-a lungul orelor în care mă credeam poet. Eu, veşnic agăţat de perfuziile cuvintelor pe care le-am tălmăcit în nopţi năduşitoare, în toropeala anostei disperări de-a fi.

Am scris şi-am respirat, ca o consecinţă. În jungla corporatistă a limacşilor târându-se lasciv pe visurile mele, am trăit prin cuvinte – vocabule articulate, barbare în arhaitatea lor, snoabe prin nonşalanţă ori plăpânde, surghiunite de vagi neologisme polisemantice – glucoză pentru anemie sufletească.

Eu n-am scris operă, n-am scris literatură.. dar am ridicat pilonii unei vieţi. M-am iubit sacadat, laicizand canoane, m-am iubit cu alfabetul. Aşa că n-am să mor.. lexemul nu moare – şi-atât m-am povestit în poveşti zise nemuritoare!
Am fost autor. Am ramas, veşnic, literatură..

A better version of me, thanks to Disi