I give up

O sa-ncerc, pe viitor, sa ma desprind de-o obsesie cretina – mania de a verifica ast blog lasat in paragina. Nu mai am ce scrie, deci nu mai vreau sa-mi pierd timpul nici cu vizualizarea lui. Am sa-i citesc in continuare pe oamenii care merita treaba asta, putini ce-i drept.
Nu afirm ca pun lacat si-nghit cheia. As fi putut sa dispar din peisaj fara ca vreunul sa-si dea seama de marea monstruozitate, dar am preferat sa-mi indulcesc exista cu un cado’ – o provocare scrisa ce se vrea a-mi solicita vointa. Hagicut

Orbire

Craciun detestabil. Prilejul tampitilor de a-mi nenoroci putinul respect pe care-l am fata de ei. Sarbatoare inapta care-mi aminteste de ipocrizia umana ca superlativ.
Persecutati-ma spunandu-mi ca ma folosesc de o atitudine reciclata, va urasc oricum. Ranjiti candid, jonglati cu nervii – ma bucur de o obisnuinta atat de familiara.
Pregatirile voastre martire coordonate de cutezatorul „trebuie” ma lasa rece.
Iar parintii se imbata, sorb cu zgomot din pocale, sfasaie cu dintii lacomi bucati din foste animale si se simt mai buni si vesel pentru ca e sarbatoare – ca bine zice Ada Milea.

Confesati-va ipocritului, acelui ales al Lui pentru iertarea pacatelor, pentru mantuire. Tineti post pentru dezintoxicare spirituala injurand trecatorii, blestemandu-va familia, obsedati fiind de festinul ce va asteapta dupa acest supliciu sfant.
Va masturbati verbal langa altar cu evlavie. Sunteti crestini.. acum.

„Un om este ceea ce-si aduce aminte despre sine insusi”

Trebuie sa recunosc, cu groaza, ca sunt o alta afectata banala. Imi vars amarul in cuvinte carora nu le-am stiut niciodata sensul, dar am scris. Am scris pentru ca dadea bine sa vorbesti despre sperante si pierderi ciclice.
M-am lamentat in arhaisme de actualitate pana cand s-a rupt firul ridicolului, si-ochilor li s-a ridicat cortina.
Buna dimineata, scrieri patetice cu mesaje subliminale caligrafiate pe foi veline. Buna ziua, pseudo-depresii. Noapte buna, kitsch.

Confessional

Hybrida, adica the ztvergklein, e rea si vrea sa ma dezvalui aici si acum. Sa las pseudo-metaforele si sa-mi prezint piticii concomitent cu gazda lor.
P.S : Ii preiau modelul.

M-am procopsit cu numele pe care-l posed inca de acu’ 15 ani, anume Nicoleta. Deocamdata, stagnez in liceul teoretic „G. Calinescu” si-ncerc sa invat Deutsch.
Din fericire, nu-mi invadeaza spatiul niciun frate. Sora, slava Cerului, nici atat – doar o bunica ramasa in universul ei Ceausescian, contrazicandu-se in predici.
Actually, citesc mult si detest curateniile de primavara si iarna. Ar trebui sa port ochelari, dar nu port. Ma stresez mult, din orice tampenie. Ma consum si lamentez continuu. Btw, multumiri – Darcu. Incerc sa-mi las unghiile mari ca de cucoana, dar le rod. Rad rar, dar mult si colorat.
Regret ca mi-am tuns parul si-acum sunt oglinda vie a unui soarece de biblioteca.
Imi place toamna, luna noiembrie ma fascineaza.
Ma enerveaza susotitul si pleoscanitul. Rabdarea mi-a fost marginita considerabil de cand impart acelasi acoperis doar cu adeptii comunismului, ce-mi sunt bunici – dat fiind faptul ca am devenit irascibila la puterea a II-a.
Mi-am pierdut talentul manipulator asupra persoanelor de sex opus. L-a anihilat Adi, din pacate. In profida comentariilor mele malitioase, sunt siropoasa si plang la filme. Cand fluturii imi asediaza stomacul, m-afund in folk.
Nu ma-ncadrez in vreun tipar din niciun punct de vedere. Cred ca sunt intruchiparea normalului adolescentin. Ma obsedeaza beletristica, desi, in general, nu sunt fanatica.
Imi plac plimbarile si nimicurile. Pentru nimic in lume n-as intoarce timpul inapoi. Am crescut.
Sunt in faza de acceptare neconditionata.

Piscot brunet, te provoc.