Einsamkeit

Eu n-am să mor.
O să piară o sarabandă (deci mă inspiri) futilă de membre învinse de propria greutate, or să piară buze ce-au sărutat plumb, pleoape ce-au închistat umori, frizând benign tumori.. O să dispară o fizionomie stângace, dar eu n-am să mor .
Eu, eternul prezent prelungit de-a lungul orelor în care mă credeam poet. Eu, veşnic agăţat de perfuziile cuvintelor pe care le-am tălmăcit în nopţi năduşitoare, în toropeala anostei disperări de-a fi.

Am scris şi-am respirat, ca o consecinţă. În jungla corporatistă a limacşilor târându-se lasciv pe visurile mele, am trăit prin cuvinte – vocabule articulate, barbare în arhaitatea lor, snoabe prin nonşalanţă ori plăpânde, surghiunite de vagi neologisme polisemantice – glucoză pentru anemie sufletească.

Eu n-am scris operă, n-am scris literatură.. dar am ridicat pilonii unei vieţi. M-am iubit sacadat, laicizand canoane, m-am iubit cu alfabetul. Aşa că n-am să mor.. lexemul nu moare – şi-atât m-am povestit în poveşti zise nemuritoare!
Am fost autor. Am ramas, veşnic, literatură..

Anunțuri