Hai sa ne maturizam

Toată lumea vrea stabilitate dar nu-i nici dracu’ pregătit pentru ea. În fond, suntem etern copii, doar învățăm să trăim în societate, citim niște Constituție, ne mușamalizăm prezența în preajma inutilului și râdem de prognoza dezastrului, ca să fugim apoi ca șobolanii când începe să picure. Înțelepciunea o atingem în Purgatoriu, tocmai pentru că-i SF și consolant în rangul ăsta de autoritate oarbă.

Ne aprindem repede la început. Ipotetic, nu suntem impulsivi. Ne declarăm incurabil bolnavi de overthinking și totuși, deși filtrăm iluzoriu perspective, parcă ne burdușim cu placebo. Traiectoria e un mit, vedem doar linia de finish, grațioasă și stabilă, ca un stejar crescut în seră. Începuturile-s faine. Te prostesc și te orbesc și te subminează mișelește, că ajungi să te crezi vreun Kant când tu ești defapt un Epi(c)cur.

Realitatea e o mare tarfullis absconditus suus vestibulus dignitis. Se lasă mânuită de orice visător neexperimentat. Cum spunea Jaspers într-un alt context, îl legitimează și „pe idiot și pe cel lipsit de caracter” și da, niciun avertisment cum că o să ți-o iei în bot, cum că o să intri în panică cu 2 luni înainte să-ți schimbi viața la 1800 de grade Fuhrerheit, nu, „specificul uman este fără scuză”.

Nu mai știu acum. Nu mai știu decât că știu prea multe și mi s-au încurcat ițele cerebelului printre informațiile astea ușuratice, prozaice și proscrise și definite de alte intelectualisme pe care probabil o să le pun la păstrare pentru că profitul nu constă în neologisme.

To be continued.