As vrea sa scriu o compunere maimultcaperfecta

Toată lumea vrea să fie în papucii altcuiva. Sunt, de obicei, papucii care strălucesc mai tare, care nu-ți fac bătături, care din papuci de bal se transformă în papuci de hiking, care îți scot în evidență ochii, cei ce devin orbi și nu mai văd decât papuci țanțoși alergând fără picioare. O lume de papuci chicotind, o lume de papuci care calcă pe picioare. Toată lumea vrea, deși toată lumea știe. Că papucii năucitori nu năucesc în spatele cortinei, ci sunt năuciți de alți louboutini veniți dintr-o altă galaxie, dintr-o altă ierarhie.

În altă ordine de papuci, e noiembrie. Luna mea preferată, luna mea cea mai tristă și ploioasă sufletește, luna în care m-am obișnuit să plâng și să râd cel mai intens, cel mai imens.. chiar dacă haterii fac mișto de trendurile ei cu November Rain și filme siropoase care, să fim serioși, ne prind.

A trecut timpul. A trecut cu mult peste timpul ce l-am avut, a trecut cu timp peste vreme și m-a închis într-un vârtej de amintiri timpurii și dureroase frecvențe imaginare ce nu se desprind chiar de e vânt în timp și furtună de realism și aproape că ninge cu forțată disciplină peste ele. Mă surprind mereu cu ochii ațintiți, ori în cel mai înalt tavan, ori în cea mai vastă podea, cu o cană de cafea în mână.. O cafea atât de întunecată și amară, care te face să închizi ochii după fiecare înghițitură, care te duce cu gândul la cele mai amare umbre, la cele mai vinovate dorințe. Dorințe destinate pieirii. Și-mi rămân doar umbre.

N-am mai citit nimic. Nimic frumos și-naltator, nimic din care să nu mă opresc o noapte întreagă, nimic atât de revelator și deprimant, ca o carte de Cioran. Nimic dincolo de design process, organisational grids, split complementary colors, proporții și tipografie și lifestyle.

„Azi mă iubești mai mult, eu te ascult străină, cu inima pustie..”

Anunțuri

Tell me

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s