Danemarca part 2

Când mergeam la sală în România, ajungeam de multe ori prinsă în conversații cu un polițist cu nevastă tatuată despre faptul că în timp ce noi, singurii din sală la 10 dimineața, tragem de gantere pe RockFm, la Mcdonalds-ul de la Delfinariu, de 10 ori mai mulți oameni servesc micul dejun. Fix opusul se întâmplă în Danemarca.

That awkward moment when you make a subscription to the gym and expect to drool behind some hot cougars. Instead, all you get to see is a bunch of fat rings around every women în the gym. In Romania. Într-adevăr, ceva e putred în Danemarca. Aici, a avea abonament la sală e echivalentul la a avea abonament pe autobuz. Sau card de student. Sau buletin. Absolutely mandatory.
Nu, femeile aici nu rup banda în două pentru că le e frică de mușchi. Ele n-au impresia că ganterele sunt parte din planul malefic al diavolului de a le transforma într-un Hulk viking. Înafara faptului că, în civilizatia daneză, 1,70 cm înseamnă mignon, iar gambele nu se cresc pe tocuri, tricepșii și femuralii sunt un fel de organe vitale. Hummel e altarul la care toți se închină și, oricât de murdari ar avea conversii în autobuz sau oricât de nepieptănat le-ar fi părul la școală, în sală toată lumea e asortată: cu elasticul de păr, cu șosetele, cu bustieră de la hummel sau cu iubitul care, surprinzător, are bicepsul mai mic decât gambele fetei.

Cât despre băieți bărbați, se poate vorbi despre două categorii: danezii și afro-asiaticii uzbekistanezi despre care niciodată nu știi sigur câte naționalități au contribuit la nașterea lor. Danezii sunt niște băieței delicați în colanți care trag de niște gantere de 3 ori mai mari decat potențialul lor limitat, cu frizuri mai sofisticate decât orice zeiță daneză. Ceilalți sunt complecși, machomeni, adevărați lorzi ai culturismului. Unii chiar știu ce fac. Dar fac asta dintr-un exces de zel oribil, încât nicio venă umflată nu-ți poate atrage atenția, eclipsată de mutra maimuțoiului dependent de Animal cuts.
Mai sunt și cei 10 negrii mititei care habar n-au care e rostul sălii în viața omului modern. Mă apucă literalmente râsul (și e nasol, că râsul meu nu e chiar silențios și merg singură la sală. La o adică, nu dă bine la public) când văd un braț cât aorta încercând să lucreze triceps cu 15 kg.

Înafară de peisajul ăsta stângaci colorat, atmosfera e ireproșabilă. Cred că am vreo 3 luni la activ deja și nu am văzut niciun libidinos holbându-se la îndreptări, genuflexiuni sau ramat cu gantera efectuat de un decolteu tonifiat. Nu al meu, vorbesc din observații. Ce-i drept, singurii care ar putea fi suspectați de astfel de priviri promiscue sunt baltatii despre care vorbeam mai devreme. Danezii sunt prea îndrăgostiți de părul lor de aur ca să-și mute privirea din oglindă. Adorabil.

Confesiuni: după ce m-am luptat cu cetoza vreo două săptămâni, am ajuns, evident, la capătul răbdării și am amestecat un catrilion de carbohidrați urâcioși într-un castron uriaș și m-am răsfățat vreo 2 ore. Câteodată am impresia că aș putea să câștig un eating contest.

P.S: Mâine am primul curs de daneză. Jeg hedder Nicoleta 🙂

Anunțuri

Tell me

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s