The Root family

Când ajungi în stadiul în care tu o suni și o cauți pe maică-ta pe internet doar ca să îi spui că încă respiri, știi că Mercur e retrograd.

Eu am o relație postmodernistă cu părinții mei. Vorbim in termeni meteorologici, de vreme ce locuim în aproximativ 3 țări diferite, iar TV-ul nu e extazul niciunuia dintre noi și despre bani, de obicei despre ăia care îmi ajung mie în cont. Relația noastră la distanță funcționează mai bine decât toate tentativele romantice de la Bonnie & Clyde încoace. Plus că întotdeauna avem parte de surprize care ne condimentează legătura: ei nu știu niciodată ce culoare are părul meu, eu nu știu câte kilograme de carne sau riduri au mai pus pe ei.

Îmi place. Forever I don’t give a meow kid.

Anunțuri

Nicoleta in Tara Minunilor

E multă gălăgie dincolo de ușă. O ușă glisantă, identică cu mii de alte uși banale vândute în Ikea, o ușă ce duce în locul pe care toți îl știm, din cărți sau filme, din vise sau povești, din cotidian, din firescul public. Voci distincte dar imperceptibile, pulsând în corzi fericiri ieftine, îndelungi tristeți ascunse de-un timbru antrenat și politețuri anoste în griuri diluate.
Dincolo de ușă.. .sunt fețele pe care pe care nu le uiți, a căror memorie te refuză ca pe-un transplant ostil, pe care le scrutezi de sub sprânceana îmbătrânită de kilometrice slalomuri în neant, dar care trec blazate, fluturându-ți ciucurii de la fular în graba lor
Dincolo, sentimentul are-un termen de valabilitate, ruginește-n lacrimi și se risipește incurabil, nesuportând renovare. Zâmbetele sunt vii.. și-atât de Colgate într-o întrecere cu Winterfresh, c-aproape te îmbie în prosteala asta regizată de-un Dumnezeu bilionar. Iar puritatea.. puritatea stă pitită-n adâncul ochilor lor, parcă ținută-n lanțuri, ca pe o rușine națională. Reevaluarea tuturor aaa..? NU.

Sunt dincoace de ușă și privesc teatrul pe gaura cheii, gratuit. Din când în când strig; iar vocea îmi confirmă că trăiesc, că n-am ieșit din mine, rătăcind ca o fantomă bezmetică. Dincoace e nedorit, ocolit și hărțuit; ..de propriul proprietar.

Am venit, am vazut, am pierdut

Închis în spatele îngânărilor înăbușite, mormăind păreri răgușite cu care nu te identifici, îți condamni standardele la autodistrugere și privești fără suflare circul trist și ieftin. Sisteme de reguli și coduri construite din compasiune pentru exterminare.

Basmele sunt reduse la alergii de cuvinte, împrăștiate fără noimă, fără destin, fără eroi. Poveștile sunt azi muritoare și bolnăvicioase. Căzând, au făcut norii să plângă. Corupte și murdare, au dat visele pe false realități, păcălindu-se cu integritate și valori, ignorându-le criza, transmutarea, interpretarea promiscuă.
Idealismul s-a frânt de mult, învins de un bolovan care s-a opus, a împins, m-a învins. Nimic tragic sau înălțator, nici absurd, nici fericire într-un vierme schimonosit de pământ, cu pretenții drăcești de diavol.
Niciodată n-am intenționat să mă las de fumat. M-au abandonat, totuși, țigările; prea demne pentru pierzători și falși aristocrați, prea tari pentru personalități străvezii. Văd în cuvinte, scriu în imagini, lumea s-a întors pe dos. Calc brutal pe nori, îmi târai capul pe pământ, ajung un amărât de struț claustrofob, blocat în propriul habitat.
Îmi mișună viermii prin creier ca termitele pe balansoar. Mi-au mâncat occipitalul, nu mai văd realul de după perdea.

Lăsați cortina să cadă, farsa e jucată.

Nu-mi plac oamenii fascinati de Eliade. Frustrare si invidie.