I’m your goodbye girl

Oamenii colectioneaza timbre, machete, fotografii. Eu cu greu imi fac loc printre despartiri, cu suflul suspendat, cu-n adio atarnat de cerul gurii.. Ele m-au colectionat, m-au transformat in dublu adeziv si m-au lipit de inserarea tarzie din August, de caldura neobisnuita a lui Septembrie, de gerul taios din Ianuarie.

Timp zgarcit, adu-ma inapoi!

Sa traim adolescent. Infinit

Standardele nu cad de pe piedestal de dragul oricarui capriciu migrator, ca fiecare jumatate sa se mai taie in jumatate, poate isi gaseste macar un sfert – de conversatie, de alinare, de pauze lungi in clipe goale.

Sex and the city, Desperates housewives, Gossip girl.. tabloide banale, dar atat de convingatoare in gandurile tale social-suicidale.

La nouasprezece ani, singuratatea e confuza. E angoasa. Iar cand scoala se termina, facultatea e o mare gaura neagra, cercul tau de prieteni nu cunoaste notiunea de raza, pisica a fugit de-acasa acum trei Craciunuri, iar cei doi hamsteri au murit consecutiv, ramai prins in cel mai banal corp geometric, un oarecare molipsitor cu liniste de carcera.

Dar nu vreau sa las garda jos, stii? Nu vreau ca fericirea sa se prinda-n mreje sinuoase, cazute gradual, an de an, rapuse de neputinta, abdicand tragic.
Ce fel de animal social sunt eu, cand motorul moralitatii mele-i dezmembrat, adoptat pe piese de umila semiotica, in urma unei neproductivitati asurzitoare pe care nu puteam s-o tip. Am vrut sa tip, dar ma durea in piept; asa cum asfaltul plange sub motostivuitor, asa-mi plangea inutilitatea in acte, unele mai tacute ca altele..

Timpul meu nu are timp sa masoare timpul tau

Filosofia ieftina de carciuma, la un Beck’s rasuflat de 4,5 lei, langa cinci grame de Dylan si un fum dens, cliseic, cu care mi-as insura apartamentul. De dragul snobismului boemic. Vorbele de duh fara nemtisme coplesitoare si frantuzisme de bon ton, despre vietuirea fara de sens si bila deprimata ivita fara motiv, dintr-un meteorit ratacit sau un atom excitat. O bolboroseala moralista, de-o metodologie inductiva.. caci n-o fi viata un cearsaf patat de etici aplicate? judecari gregare, dezbateri publice despre vieti personale, temeri si decizii neasumate.
Socratici mignoni, de mana a opta, crai in retorica de karaoke, a caror maieutica a ramas stearpa de intrebari, specializati in sofisme de vitrina. Le rostim cu-atata insufletire, de ni se dilata pupilele si mai ca ne bate inima in stomac, c-atat de poetice sunt jumatatile de adevar.

E doua noaptea si mi-e dor de filosofia asta de duzina, nesatisfacator de naturala, rudimentara si totusi atat de necesara, chiar si pentru sufletul tau frustrat, ahtiat dupa senzational si garantat. Afla ca prezentul e un fals cotidian ce te lasa fara timp, iar viitorul este singurul fundament al timpului. Dasein-ul meu pluteste in pre-mergerea sa. Eu am viitorul asigurat.

Tu cum stai?

Salbaticirea scorpiei

Vin acasa. Acasa, de unde nu mai plec pentru jumatati de alegeri, cu vreo doua 2 atrii lipsa si fara miocard. Experimentele le pastram in laborator, ca eprubetele n-au nevoie de bagaje si lectii de supravietuire. Raman acasa, departe de sanse, aproape de mine, bot in bot cu esecul pe care-l voi savura pana la cel mai porno strop.

Cum mi-am călcat pe suflet c-un tractor

Project management – în era consumerismului încurajat de trocul afectat sentimental, asta e iubirea.
Proiecţiile unei copilării abuzive emoţional, în prezenţa unui Supraeu tiran. Planuri cu target. Determinism. Stabilitate: economică, afectivă, socială, falsă-n suveranitatea ei. Stabilitatea e un handicap. Plănuieşti happy endinguri, dar primeşti disfuncţionalitaţi. Atriile si ventriculele se-nchid, refuză show-ul ăsta cerebral, atât de demn de milă. Iubirea devine psihopatie; pe scara timpului, îşi pierde etimologia.

Zeii au plecat de mult, ce blasfemie..

De la confort la procrastinare, de la pasional la caldut, de la amor la finalitate, totul ajungând sa rimeze, pe un portativ abia lizibil intr-un aer de epitaf, cu obligaţie. Devii expert contabil, cu diplomă în gestiune economică, acreditată de Colegiul Chitantelor Supreme, secţia Utilităţi. Individualitatea se pierde, lent si anevoios, căzând în bratele uniformizarii ce maschează rictusuri si nemulţumiri. In gol, spre siluete indistincte si feţe ascunse de fum, pluteşti pe cuvinte nespuse, corpuri nestrânse si raspunsuri înhibate, întrerupte de îndatoriri si convenţii nescrise. Zambeşti confuz, amuzat de propria-ţi amărăciune, cand o voce, străină parcă, răsună in ecou: Zici de mine că-mi arunc şosetele pe jos, uită-te si tu ce mizerie ai lăsat în bucatarie..
Dar strigătul din realitate nu te întoarce in actual. Cândva, conversaţiile noastre nu cunoşteau termenul financiar, se pierdeau in relativitatea temporală al oricarui fus orar si mă lăsau cu obrajii incleştati.. de atâta zâmbet. Făcusem loc de-amor din orice şifonier usor de asamblat, iar contradicţiile ni le urlam in rasete. Complezenţa o invaţasem din DEX, căci n-o folosisem niciodata. Ce-mi mai plăcea sa-ţi corectez greşelile de gramatică..
Azi, filmul nostru s-a pierdut. In criminală banalitate si confort familial.  Azi mă angajez să râgai si sa mă scarpin la coaie, să primesc, dar să nu dau, decat palme şi paralizii emoţionale. Iartă-mă că nu stiu sa iubesc natural, cum îţi dictează ţie fiziologia, în anxietatea nevoilor ei. Iartă-mi superficialitatea şi teama de manifestare, ai spune tu. Eu nu-mi pot ierta condeiul hollywoodian si rolul insipid. Iar filmele de două ore mă plictisesc.

„Every story has two side, in the she said/he said part.” (Hinder)

Coborârea in Rai

Simt cum vocabularul mi-a rămas atârnat de cerul gurii, blocat într-un colaps al lumii.
Ei toți vorbesc, iar eu amețesc chinuindu-mă să le evit semnele ostile de puctuatie care rag nepotrivit. Mi se-agită verdele, se-naltă în colțuri și coboară agil, se-varte-n cercuri ce spun că-n zadar încerc, învârtindu-mă în cerc. Agitație în pupile și umbră în suflet, moarte în entuziasm și copilărie, deși suferința nu rezidă în maturitate. Adulții sunt copii defecți, cu găuri în personalitate și rupturi de temperament. Rostește-o ca pe o axiomă, într-o lume provizorie, ce înseamnă să greșești?
Oamenii te vor. Atât cât îți poți dori un pion. Pentru orgoliu, pentru moment, pentru intens, pentru scenarii maleabile sub cearceafuri reci.

I want passion

Pana la ultima picatura. Asa imi place sa iubesc. Pana-mi pierd noptile in vise naive de care rad in zori, subtil si rezervat, cinic. Pana-mi pierd cumpatul in teatrul public de papusi intrasigente, edificatoare prin justetea lor meschina. Pana venele-mi flutura prin gene, pana buzele refuza sa se mai apropie, deschise intr-un sarut prea indraznet. Descusut de sforile lor puritane si frigide, alunecand pe urme de sudoare si scuipat. Pana cand normele dispar si conventiile se-nconvoaie dupa unduiri promiscue, iar ei se stramba si se-ndoaie, sub neputinta si mirare.
Iubesc intre coapse frante si contradictii ametitoare, cu trupul distrus si inima plina.
Augumentata de impulsuri si fiori, sub presiune, sub tensiune, sub intensitate si stopuri cerebrale. Iubesc plonjand in necunoscut, urcand cele mai sinuoase dealuri in doar niste sandale. Iubesc fara pretentii si intrebari, iubesc cu adevar. Pana ma consum, pana te consum, pana pluralul dispare din dictionar, pret de cateva ore nepretuite in trecut. Pana storc din pasiune fruct.

Plec apoi, spre alta bataie de inima, cand o poveste muribunda nu accepta un sfarsit. I leave, because passion rarely lasts.