Back then when we couldn’t control ourselves

Nopțile febrile, mustind a neputință ca liniștea a resemnare, au devenit dimineți. S-au transferat la clasa întâi și-acum se ivesc ca melcii după ploaie, într-un curcubeu fosforescent, orbitor cu sufletul-meu-cârtiță. Le-au tâlhărit casele asigurate standard la companii fantomă, căci iubirea cerea riscuri suplimentare. Acum se târăsc ca limacşii. Pe noroi încins, prin aer uscat, într-o mare de deșert fără halucinații, în centrul arid al lucidității.
Soarele a alunecat pe lacrimi, s-a blocat în sinusuri. Mi-au schimonosit sufletul presat de așteptare, suspendat în pragul ușii tale prevestind cutremur.
Ei le spun riduri de expresie, eu râd amar și strâmb, ca un autist. Expresiile-s dungi curbate discret, înțepături de zâmbet în piept și licăriri zglobii, departe de cratere incandescente și umbre încercănate ce nu cunosc mișcarea de rotație a fericirii.

0e89e837ad3a087ded839c91d7433702

Dacă noaptea exgereaza emoții, dimineața eviscerează suferința. O așterne la picioarele trecătorilor, a cerșetorilor imobilizați pe asfalt, a familiștilor și a repudiaților; un vernisaj de fotografie a propriilor temeri, un șir de păcate și dezamăgiri ca un intestin subțire cu care ne-am spânzurat viitoarele pseudoiubiri de umplutură a craterelor, fiecare la pachet cu aferentul și afluentul ei tragism.

Anunțuri