Celula 307

A locui la cămin seamănă destul de mult cu a te muta împreună cu your significant other. Minus bucătărie, baie proprie și covoare de aspirat. Seamănă, nu răsare și câteodată e chiar mult mai bine. Mai ales dacă te nimerești cu vreo colegă uber activistă care mișună prin toate asociațiile și event-urile studențești posibile, are prieteni și o viață socială înflăcărată și mai pleacă și cvasi weekend de weekend acasă. Jackpot!

La cămin, începuturile sunt chakra-ul conviețuirii în camere de 2/4 m pătrați. În primele două – trei săptămâni te vei intoxica de politețuri și întrebări strategice învelite bine, favoruri și zâmbete senine de încleștat obraji.
”Te deranjează dacă pun o melodie?” ”Nuuu, cum să mă deranjeze. Pune și 3.” ”Te deranjează dacă vorbesc la telefon?” ”Ei culmea, stai liniștită, și eu vorbesc foarte mult și tare și expresiv la telefon.” ”Nu vrei niște napolitane? O portocală? Un pomelo? Hai ia niște kiwi!” ”A nunununu, mersi.” ”Bine, dar să iei, să nu-ți fie poftă.”

Și ajungi să te simți ca o respectabilă trecută de 50 de ani la o reuniune de canastă. Dar, în tot amalgamul ăsta de politețuri mai mult sau mai puțin formale, apare cumva salvator cuvântul dietă, relaționat cu tot felul de ”M-am cam îngrășat.” ”Vreau să încerc să mănânc mai sănătos.” ”Până în aprilie trebuie musai să slăbesc.” și leagă două suflete mai frumos și mai armonios ca inelul de logodnă cu diamante adevărate. ”Vai! Dar mie-mi spui, care am avut și 37 de kg.. știu tot despre nutriție!” ”Vai! Îngrozitor! Dar eu nu vreau să slăbesc decât 5-7 kg așa, nu-s chiar cea mai grasă.. adică nu?”

Și nu, în cămin nu se petrece de joi până duminică, oamenii nu sunt o deschidere heideggeriană a existenței, nu te întâlnești pe hol și decizi să-ți pui fericirile și glumele și spiritul pe tavă, lângă o doză de bere. În principiu, pentru că dacă ești un om mișto, nu bei bere decât dacă ești amețit deja.
Muzică se mai aude, din când în când, de la vreo ușă lăsată deschisă. Muzică aproape proastă, combinată cu ceva să placă la toată lumea.
Până de curând, se manifesta pe aici un individ de-o dubioșenie rară, zdrăngănind Vama Veche la chitară, dar numai Vama Veche, ceea ce – oricât de mult ți-ar plăcea sau nu Tudor Chirilă – la un moment dat, previzibil, te va scoate din minți. Recita poezii pe hol și te întreba, random, dar pe un ton hipstăresc-lugubru-cu speranța de a fi interesant, dacă te-ai gândit vreodată să te sinucizi. Un ciudat de la Filosofie, de unde altundeva?
Dar ce știu mai bine ca oricând e că, un weekend la cămin doar pentru tine – indiferent că sunt acele zile în care femeile de serviciu nici nu calcă pe aici și mizeria e greu de descris – poate fi o binecuvântare după o săptămână epuizantă ori încă un motiv să te dai cu capul de pereți de singurătate. Ar fi ușor de ghicit care parte de întâmplă mai des, mai ales că azi e una din ele.

Anunțuri