Celula 307

A locui la cămin seamănă destul de mult cu a te muta împreună cu your significant other. Minus bucătărie, baie proprie și covoare de aspirat. Seamănă, nu răsare și câteodată e chiar mult mai bine. Mai ales dacă te nimerești cu vreo colegă uber activistă care mișună prin toate asociațiile și event-urile studențești posibile, are prieteni și o viață socială înflăcărată și mai pleacă și cvasi weekend de weekend acasă. Jackpot!

La cămin, începuturile sunt chakra-ul conviețuirii în camere de 2/4 m pătrați. În primele două – trei săptămâni te vei intoxica de politețuri și întrebări strategice învelite bine, favoruri și zâmbete senine de încleștat obraji.
”Te deranjează dacă pun o melodie?” ”Nuuu, cum să mă deranjeze. Pune și 3.” ”Te deranjează dacă vorbesc la telefon?” ”Ei culmea, stai liniștită, și eu vorbesc foarte mult și tare și expresiv la telefon.” ”Nu vrei niște napolitane? O portocală? Un pomelo? Hai ia niște kiwi!” ”A nunununu, mersi.” ”Bine, dar să iei, să nu-ți fie poftă.”

Și ajungi să te simți ca o respectabilă trecută de 50 de ani la o reuniune de canastă. Dar, în tot amalgamul ăsta de politețuri mai mult sau mai puțin formale, apare cumva salvator cuvântul dietă, relaționat cu tot felul de ”M-am cam îngrășat.” ”Vreau să încerc să mănânc mai sănătos.” ”Până în aprilie trebuie musai să slăbesc.” și leagă două suflete mai frumos și mai armonios ca inelul de logodnă cu diamante adevărate. ”Vai! Dar mie-mi spui, care am avut și 37 de kg.. știu tot despre nutriție!” ”Vai! Îngrozitor! Dar eu nu vreau să slăbesc decât 5-7 kg așa, nu-s chiar cea mai grasă.. adică nu?”

Și nu, în cămin nu se petrece de joi până duminică, oamenii nu sunt o deschidere heideggeriană a existenței, nu te întâlnești pe hol și decizi să-ți pui fericirile și glumele și spiritul pe tavă, lângă o doză de bere. În principiu, pentru că dacă ești un om mișto, nu bei bere decât dacă ești amețit deja.
Muzică se mai aude, din când în când, de la vreo ușă lăsată deschisă. Muzică aproape proastă, combinată cu ceva să placă la toată lumea.
Până de curând, se manifesta pe aici un individ de-o dubioșenie rară, zdrăngănind Vama Veche la chitară, dar numai Vama Veche, ceea ce – oricât de mult ți-ar plăcea sau nu Tudor Chirilă – la un moment dat, previzibil, te va scoate din minți. Recita poezii pe hol și te întreba, random, dar pe un ton hipstăresc-lugubru-cu speranța de a fi interesant, dacă te-ai gândit vreodată să te sinucizi. Un ciudat de la Filosofie, de unde altundeva?
Dar ce știu mai bine ca oricând e că, un weekend la cămin doar pentru tine – indiferent că sunt acele zile în care femeile de serviciu nici nu calcă pe aici și mizeria e greu de descris – poate fi o binecuvântare după o săptămână epuizantă ori încă un motiv să te dai cu capul de pereți de singurătate. Ar fi ușor de ghicit care parte de întâmplă mai des, mai ales că azi e una din ele.

Anunțuri

5 gânduri despre „Celula 307

  1. „Și nu, în cămin nu se petrece de joi până duminică, oamenii nu sunt o deschidere heideggeriană a existenței, nu te întâlnești pe hol și decizi să-ți pui fericirile și glumele și spiritul pe tavă, lângă o doză de bere.”
    Cum nu? Parca ma vad rezemat de un perete, cu o doza de bere in mana, punandu-mi spiritul pe tava. Sau servindu-l pe-al altuia. Te invidiez.

  2. Mai cunosc doar o singură persoană care să spună gizăs așa 🙂 și acel ”ne” mă duce cu gândul la ceva Omul Păianjen sufocat de o sosie neagră care vrea să-l distrugă. Oh well.. cred că s-au împletit părerile cu recomandările 😛

    • Well, o mai fi unul ca mine acolo. Am incetat a mai pretinde ca as fi unic. E boala omului modern, simte cu tarie ca reprezinta ceva relevant universului si ca existenta lui e esentiala intr-un „greater plan”. Cum e artistul tau cu ganduri artistice. Sunt sanse mai mari sa-si primeasca propria chitara peste ceafa in urmatoarele cateva zile, decat sa i se confirme vreuna dintre banuielile lui profunde in restul vietii. E stiintific demonstrat, doar am facut vreo 6 luni de statistica si probabilitati:D
      Am prins referinta la Omul paianjen, dar am senzatia ca imi scapa ceva ce n-as putea intelege decat in anumite circumstante. Meh, tu chiar ai obiceiul de a spune mai mult decat ceea ce pari a spune, asa ca paranoia mi-e justificata. Plus ca eu sunt barbat, si noi luam de buna prima chestie pe care o intelegem. De obicei o lopata in plina figura e doar o lopata in plina figura. Pragmatism cica, ceva ce ne-ar fi scapat de cateva mii de ani de cautat rime daca ar fi fost universal implementat. Si hei, ala e Omul paianjen al generatiei mele!:))

Tell me

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s