în loc de eseu la Modernitate și europenitate

Aș vrea să vorbim astăzi despre miză. Nu miza vieții, că mă deprim și deja încep să mă simt nipon, mustăcind cu frică la roboetică.
Miza filosofiei, să spunem. Miza unei studente la filosofie care va ajunge în anul III. Miza unei studente care-ar face 5 facultăți din curiozitate și plăcere, dacă ar fi fiică de baron.
Este filosofia teoretică răspunsul? Între zeci de hieroglife și semne și semantici menite să scurteze toate rutele, să-nlocuiască virgulele cu punctele, să știrbească artisticul și tumultul, între toate necunoscutele stă filosofia matematicii, a biologiei, a științei și a tuturor fenomenelor mai mult sau mai puțin testabile, popperiene în felul lor falsificaționist.
Ceva ce-aș vrea să știu, dar e ceva oare din ce n-aș vrea să aflu? Sunt într-o inerție a mediocrității și-ncerc să aleg un drum cât mai puțin incert, căci de specializare nici nu poate fi vorba. Sunt doar 21 de ani și este totuși târziu s-o iei de la-nceput; care început? Când Iliada și Odiseea nu mai e la modă, când Mateiu Caragiale este vag amintit la discuții informale, iar Shakespeare devine pur și simplu de necitit, singurul drum e spre mediocritate.

Ciupești un Llosa de ici, un Vonnegut de colo, niște Bukowski în adolescență și Nietzsche pentru clasa a noua și-i poți întreține pe toți liceenii la discuții de tejghea. Dar ce știi de fapt? Dincolo de două-trei expresii fain încropite, ceva pulsiuni intelectuale și niște creier înghețat de fascinație.. doar neant. Citești în liceu cât de mult poți duce, târăști ghiozdanul ca pe mort și-ți updatezi periodic legitimația de bibliotecă, începe să te fascineze și Freud și Sartre și Dostoievski laolaltă și simți că parcă levitezi în Cer. Apoi cumva te îndrăgostești și intri-ntr-o altă dimensiune, secundele se metamorfozează în pauze lungi între sms-uri și capul ți-e îndobitocit de așteptare.
Dar trece prima dragoste și beletristica nu te mai ajută. Toate metaforele alea fără sens, toată pledoaria lor sterilă, tot tumultul zgomotos s-a făcut fărâmă. Filosofia își adjudecă terenul și te fascinează. Te copleșește absconsitatea, vehemența idealismului, metafizica din care-ți notezi cuvinte grele, plumb lângă somnul tău. Dar ești influențabilă, boboc socratic în ghearele partidului care te vrea.. sterp.
Ai citi orice și chiar totul; memorezi citate și-aproape că empatizezi cu toți, deși niciunul nu ți-a intrat de fapt sub piele – dar parcă ți-e rușine să recunoști, chiar și față de tine. Tot speri că vei aparține de ceva. Scăpată din ateism, te rogi la toți sfinții să te valideze c-un concept, o frază, un autor, să vrei să te-nfășori în postere și rafturi întregi de colecții, să știi versete cu care să te identifici și-n somn.
Nici filosofia nu are Răspunsul, doar fragmente de carusel îmbietor din care scapi doar cu stomacul pe dos.

Dar e oare latura moral-politică? Partea principială, așa-zis democratică și invazivă până la zenit, plină de concepte paradoxale, relativism și legi interpretabile, justiție în stil românesc și dileme de etică aplicată cu întotdeauna două rezolvări. Cu ce-ți hrănește sufletul normativitatea? M-ai întreba de ce aș vrea un suflet gras.. te-aș întreba despre demagogie și de ce politicienii nu sunt în advertising.
Nu pot să aplic, am creier de femeie și sufletul cât trei din ele. Mă topesc metaforele și adorm căutând zeci de înțelesuri până-mi complic viața rubik. Litera legii are un alfabet al ei și-al meu nu corespunde, nu știe decât spirit și întindere și se întinde pe toate părțile până se-ntoarce, bumerang, în favoarea lui.

Nu-mi rămâne decât..

Oare Ființarea e răspunsul? Scena pe care se desfășoară imbatabil istoria? Ontologia greacă drept demiurg? Sună de multe ori a poezie, incită când ai 15 ani și te chinui să descifrezi mistere până te lovești de filosofia limbajului și-ți cade fisa din cer. Nu ești fanatică, nu te atrage de fapt nimic mai mult de 10 minute sau 2 ani, cucerești etape și râzi amar deasupra lor. Pentru că nu figurezi. Emblemă a mediocrității, îți futuri gândurile vremelnic pe blog și citești câte puțin din toate, vorbești despre câteva din multe și-ți dai cu părerea despre toate. Pentru că nu supraviețuiești din amalgam de cunoștințe și nu trăiești 3 vieți prin personaje de roman, cum proferează promotorii literaturi printre băncile de liceu. Filosofia e cautare de viață, e fuga în timp și abandonul total, e cândva anarhie, câteodată dependență.

Eu vreau să fiu filosofie și să fac viață.