Fumatul ca terapie

Zilele astea mi-am adus aminte de lupta mea cu fumatul. O luptă atipică, ar spune unii, având în vedere că ele fug de mine și eu le tot caut, perseverentă în prostie, ar zice aceiași de mai devreme, o dată la câteva luni. De data asta am sfidat obișnuita constanță slăbită de eșec și mi-am cumpărat un pachet – un Pall Mall albastru scurt pe care l-am tot încercat o săptămână. Boemia începe în pauza de țigară dintre două acte, la teatru. Și nimeni n-o să mă convingă vreodată că intelectualismul transcende fumul de țigară. Superficialitatea mea va face K.O. din uppercut naivitatea voastră.
Nimic nu mă obosește mai tare ca un text de filosofia limbajului. Cu o pauză de țigară, una de blog și vreo două de Facebook, am reușit să termin On denoting a lui Russell fără să mă dau cu capul de notițe ca iepurașul emoticon din analele chat-ului. Probabil că doar cu Aspergers aș putea fi mai distrată, inconștientă sau pur și simplu nepăsătoare. Sau poate că doar am crescut, iar risipirea se face la o cotă mai mare.
Fumul are același gust azi, chiar dacă nu mai există Dunhill roșu scurt, țigările statement care conturau grațios conceptul de roșcată. În miros amar, aș completa răstălmăcind, cu voia domnului Alexe. Căldura nu merge cu fumatul decât dacă ești dependent și întâmpini posesia cu reală veselie, plângându-ți dependența cu gândul la portofel, de ochii lumii. Frigul te îndeamnă și te înțelege când toți te condamnă, uimiți de încăpățânarea prostească de a ”arde banii și tenul și dantura” în virtutea boemiei falsificate.
Nu am ieșit decât după cafea azi și-am văzut, preț de câteva minute, Bucureștiul care îmi place mie: gri, pustiu, mai degrabă plin de goluri, atârnând de vreun ecou din care nu se mai înțelege nimic. Bucureștiul i-a alungat până și pe cei care l-au iubit necondiționat dintotdeauna, împărțind narcoticele ieftine cu el la colț de stradă, în schimbul unui răsărit liniștit departe de secția 4. Bucureștiul nu-i orașul în care vreau să trăiesc, dar are un aer special de autodistrugere cu care te identifici când ești tânăr și rătăcești. E murdar, e posac și găzduiește oameni chinuiți și chinuind, ecou al unei Românii disperate.

Bucureștiul e a doua Danemarcă în care rolurile urii s-au schimbat și-mi râd în față fără milă.

Anunțuri

Tell me

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s