Portret de BlaBlaCar

Eram zilele trecute într-un BlablaCar și una dintre tipe era superfană Carla’s Dreams. Merge la toate concertele lor, le cântă piesele pe youtube, vrea să meargă la X-Factor cu heroina lui, consideră că solistul nu e pur și simplu un artist, ci o entitate, iar la interval de 10 minute zice vaaai, ce frumos se vede (n.n soarele pe cer), deși cerul nu făcea nici cât o poză de instagram în ziua aia și vocea ei intra mai degrabă la dosarele X decât într-un concurs de muzică cu factor X.

Când am intrat în mașină, am făcut cunoștință și s-a entuziasmat foarte tare când i-am spus că mă cheamă Nicoleta. Pe ea o cheamă și Nicoleta. ”Dacă ești și Balanță, e super tare!” I-am zis că nu, dar entuziasmul nu i-a scăzut cu prea mult. Aparent, era deja tare că ne chema pe amândouă la fel, două fete într-o cursă de car sharing pe care nu le cheamă tocmai Pompilia sau Petronela – deja o adunătură de chestii similare pe care le mai poți observa doar cu ajutorul testelor ADN.

Când a aflat de la șofer, un tip simpatic pe care îl bufnea râsul de fiecare dată când observa că fana Carla’s Dreams habar n-are ce înseamnă trollajul, oricât de grunjos ar fi el, că mai avem 88 de km până intrăm în București, am mai avut parte de o rundă de entuziasm greu de stăvilit. 88 e anul nașterii ei, cât de tare că mai avem chiar 88, nu? Mi-ar plăcea să folosesc cuvintele astea de dragul poveștii, cât să pară că sunt un povestitor decent, dar din păcate, meritul e în totalitate al ei.

E prototipul de om care se bucură de lucrurile simple, cu o naivitate exacerbată la cei 28 de ani ai ei în care e practic un PR & Social Media Community neplătit al Carla’s Dreams. Din păcate, lucrurile simple printre care nu se numără neapărat un gin tonic pe plajă după o săptămână de muncă, un răsărit de soare prins pe fugă sau faptul că ai prins, la limită, autobuzul.

La Filosofie, am vorbit foarte mult despre ochelarii de cal în cei trei ani de facultate. Cel mai adesea îi asociam cu persoanele mai în vârstă și obtuze, cu oamenii din medii defavorizate care n-aveau de unde să afle, cu săracii și țiganii, scuzați-mi franceza foarte corectă politic. Până când am cunoscut-o pe ea, care deși e posibil să fie și îngrozitor de prăjită, e crescută și născută în Bucureștiul care nu e nici Rahova, nici Ferentari sau Sălăjean, n-a crescut într-o cutie de carton și știu toate astea pentru că povestește cu ușurință orice, fără să fie întrebată.

O să mă opresc înainte de freudienizarea totală a textului, ca să vă spun că blogul ăsta a făcut 10 ani și, fără doar și poate, în hopuri și scrânteli care mai de care mai sincopate, e singura mea realizare. Și, pentru prima oară poate, am adus pe altcineva pe masa de operație.

în loc de eseu la Modernitate și europenitate

Aș vrea să vorbim astăzi despre miză. Nu miza vieții, că mă deprim și deja încep să mă simt nipon, mustăcind cu frică la roboetică.
Miza filosofiei, să spunem. Miza unei studente la filosofie care va ajunge în anul III. Miza unei studente care-ar face 5 facultăți din curiozitate și plăcere, dacă ar fi fiică de baron.
Este filosofia teoretică răspunsul? Între zeci de hieroglife și semne și semantici menite să scurteze toate rutele, să-nlocuiască virgulele cu punctele, să știrbească artisticul și tumultul, între toate necunoscutele stă filosofia matematicii, a biologiei, a științei și a tuturor fenomenelor mai mult sau mai puțin testabile, popperiene în felul lor falsificaționist.
Ceva ce-aș vrea să știu, dar e ceva oare din ce n-aș vrea să aflu? Sunt într-o inerție a mediocrității și-ncerc să aleg un drum cât mai puțin incert, căci de specializare nici nu poate fi vorba. Sunt doar 21 de ani și este totuși târziu s-o iei de la-nceput; care început? Când Iliada și Odiseea nu mai e la modă, când Mateiu Caragiale este vag amintit la discuții informale, iar Shakespeare devine pur și simplu de necitit, singurul drum e spre mediocritate.

Ciupești un Llosa de ici, un Vonnegut de colo, niște Bukowski în adolescență și Nietzsche pentru clasa a noua și-i poți întreține pe toți liceenii la discuții de tejghea. Dar ce știi de fapt? Dincolo de două-trei expresii fain încropite, ceva pulsiuni intelectuale și niște creier înghețat de fascinație.. doar neant. Citești în liceu cât de mult poți duce, târăști ghiozdanul ca pe mort și-ți updatezi periodic legitimația de bibliotecă, începe să te fascineze și Freud și Sartre și Dostoievski laolaltă și simți că parcă levitezi în Cer. Apoi cumva te îndrăgostești și intri-ntr-o altă dimensiune, secundele se metamorfozează în pauze lungi între sms-uri și capul ți-e îndobitocit de așteptare.
Dar trece prima dragoste și beletristica nu te mai ajută. Toate metaforele alea fără sens, toată pledoaria lor sterilă, tot tumultul zgomotos s-a făcut fărâmă. Filosofia își adjudecă terenul și te fascinează. Te copleșește absconsitatea, vehemența idealismului, metafizica din care-ți notezi cuvinte grele, plumb lângă somnul tău. Dar ești influențabilă, boboc socratic în ghearele partidului care te vrea.. sterp.
Ai citi orice și chiar totul; memorezi citate și-aproape că empatizezi cu toți, deși niciunul nu ți-a intrat de fapt sub piele – dar parcă ți-e rușine să recunoști, chiar și față de tine. Tot speri că vei aparține de ceva. Scăpată din ateism, te rogi la toți sfinții să te valideze c-un concept, o frază, un autor, să vrei să te-nfășori în postere și rafturi întregi de colecții, să știi versete cu care să te identifici și-n somn.
Nici filosofia nu are Răspunsul, doar fragmente de carusel îmbietor din care scapi doar cu stomacul pe dos.

Dar e oare latura moral-politică? Partea principială, așa-zis democratică și invazivă până la zenit, plină de concepte paradoxale, relativism și legi interpretabile, justiție în stil românesc și dileme de etică aplicată cu întotdeauna două rezolvări. Cu ce-ți hrănește sufletul normativitatea? M-ai întreba de ce aș vrea un suflet gras.. te-aș întreba despre demagogie și de ce politicienii nu sunt în advertising.
Nu pot să aplic, am creier de femeie și sufletul cât trei din ele. Mă topesc metaforele și adorm căutând zeci de înțelesuri până-mi complic viața rubik. Litera legii are un alfabet al ei și-al meu nu corespunde, nu știe decât spirit și întindere și se întinde pe toate părțile până se-ntoarce, bumerang, în favoarea lui.

Nu-mi rămâne decât..

Oare Ființarea e răspunsul? Scena pe care se desfășoară imbatabil istoria? Ontologia greacă drept demiurg? Sună de multe ori a poezie, incită când ai 15 ani și te chinui să descifrezi mistere până te lovești de filosofia limbajului și-ți cade fisa din cer. Nu ești fanatică, nu te atrage de fapt nimic mai mult de 10 minute sau 2 ani, cucerești etape și râzi amar deasupra lor. Pentru că nu figurezi. Emblemă a mediocrității, îți futuri gândurile vremelnic pe blog și citești câte puțin din toate, vorbești despre câteva din multe și-ți dai cu părerea despre toate. Pentru că nu supraviețuiești din amalgam de cunoștințe și nu trăiești 3 vieți prin personaje de roman, cum proferează promotorii literaturi printre băncile de liceu. Filosofia e cautare de viață, e fuga în timp și abandonul total, e cândva anarhie, câteodată dependență.

Eu vreau să fiu filosofie și să fac viață.

Timpul meu nu are timp sa masoare timpul tau

Filosofia ieftina de carciuma, la un Beck’s rasuflat de 4,5 lei, langa cinci grame de Dylan si un fum dens, cliseic, cu care mi-as insura apartamentul. De dragul snobismului boemic. Vorbele de duh fara nemtisme coplesitoare si frantuzisme de bon ton, despre vietuirea fara de sens si bila deprimata ivita fara motiv, dintr-un meteorit ratacit sau un atom excitat. O bolboroseala moralista, de-o metodologie inductiva.. caci n-o fi viata un cearsaf patat de etici aplicate? judecari gregare, dezbateri publice despre vieti personale, temeri si decizii neasumate.
Socratici mignoni, de mana a opta, crai in retorica de karaoke, a caror maieutica a ramas stearpa de intrebari, specializati in sofisme de vitrina. Le rostim cu-atata insufletire, de ni se dilata pupilele si mai ca ne bate inima in stomac, c-atat de poetice sunt jumatatile de adevar.

E doua noaptea si mi-e dor de filosofia asta de duzina, nesatisfacator de naturala, rudimentara si totusi atat de necesara, chiar si pentru sufletul tau frustrat, ahtiat dupa senzational si garantat. Afla ca prezentul e un fals cotidian ce te lasa fara timp, iar viitorul este singurul fundament al timpului. Dasein-ul meu pluteste in pre-mergerea sa. Eu am viitorul asigurat.

Tu cum stai?