în loc să scriu licența la Filosofie

Tu ai vreo problemă care e a ta? m-a întrebat și nu i-am răspuns încă, dar am început să scriu.

52b10571f5519760c907e789b3fc6c15
În 10 zile absolv Facultatea de Filosofie la UNIBUC, în 2 mă angajez în content marketing și în vreo 3 luni îmi pierd toate beneficiile de student, locul la cămin și îngăduința familială.

Am intrat la Filosofie în 2013, după o jumătate de an de Graphic Design în Danemarca și încă o jumătate de an de încheiat polițe de asigurări RCA la un stand pe care de obicei îl compătimești în marile centre comerciale. Am intrat cu mindsetul unui elev care nu a picat niciodată un test, nu a fost prins pe picior greșit și s-a remarcat de cele mai multe ori în diversele contexte mai mult sau mai puțin academice în care a ajuns. În același ton s-a desfășurat și primul meu an la Filosofie. La final aveam 10 pe linie, cu excepția unui 9 la Introducere în estetică, materie la care nu prea dădeam pe la cursuri oricum. Am fost întotdeauna ușor autistă când a venit vorba de artă, niciodată nu am avut aparatul necesar să apreciez ce trebuie (ce trebuie?), așa că am rămas cu primitivul ce îmi place mie e frumos, voi puteți să pozați ce vreți. Așa am ajuns să fac numai selfie-uri și să fiu încurajată să mai întorc camera și în partea cealaltă. Știu, vă mirați unii acum, ce școală faceți voi la Filosofie de luați 10 pe linie? Să nu-mi spuneți că nu aveți nici măcar examen de admitere! Acum 10 ani te luptai încă 5 numai să intri, mai ceva ca la medicină..

Deși ar fi câțiva care m-ar contrazice, am fost întotdeauna slightly above average, cu multă emfază pe slightly, iar anul II a fost km 0 al mediocrității. Chiar și cu scuzele pe care un job part-time le poate pune pe masă în favoarea mea, tot nu-s convinsă că aș fi excelat la Filosofia limbajului sau aș fi revoluționat vreo Metafizică. Cât despre anul III, a fost cu totul altă mâncare de pește, după o vară într-o agenție de publicitate, încheiată cu absolvirea modulului PRO de stalking al tuturor oamenilor brilianți din comunicare. Vara lui 2015 a fost disruptive, am început să urmăresc site-uri și bloguri de nișă, editurile pământești nu mai erau destul de bune pentru lacunele mele, simțeam că nu-mi ajung 9 vieți să învăț tot ce nu știu și pentru prima oară nu mai era vorba despre literatură, filosofie sau viață. Începusem să fiu genuin interesată de strategii de marketing, tehnici de comunicare și gândeam insighturi fără să știu că așa se numesc, pe vremea când nici brief sau pitch nu știam prea bine ce înseamnă. Astfel m-a luat valul publicității și filosofia a rămas în urmă, deși știam că mă privește ca un maestru mândru de învățăcel. În fond, ea mă adusese acolo.

Îmi fac licența pe Nitzsche, probabil că nici pentru un cititor de prin anul 2008 al blogului nu-i o așa mare surpriză, surpriză fiind poate că mustăciosul nu a fost prima mea opțiune. Îmi place să spun că-mi fac licența pentru că sună a lucru sigur, un act firesc la încheierea anilor de facultate, însă iată.. e finele lui mai și eu am bâlbâit abia o jumătate de licență, nefiind nici măcar afectată, ce să mai zic panicată de termenul limită care se apropie. Se numește Depășirea nihilismului: eterna reîntoarcere ca principiu afirmativ al vieții, și mereu uit titlul când mă întreabă cineva.
Termin Filosofia în 10 zile și am o medie de 6, una de 7, vreo trei de 8 și 9 și 10 până la umplerea foii matricole. Obișnuiam să predau eseurile cu vreo 3-4 zile înainte de termen, mă apucam de ele din timpul semestrului și mereu mă dădeam de ceasul morții pentru o bibliografie cât mai relevantă. În anul III însă, mi-am scris toate eseurile pe ultima sută de metri, două dintre ele chiar în 5-6 ore în aceeași zi cu data deadline-ului. Licența nu se desfășoară nici ea prea pasional, deși nu încetez să mustăcesc când citesc și mi se umple sufletul când trăiesc eterna reîntoarcere. Pentru că da, eterna reîntoarcere se trăiește, se afirmă, se acceptă, nu se citește într-un pat de o persoană într-un campus studențesc.

Ies din Facultatea de Filosofie un om nou. Deși nu Supraom, nu sunt nici the ugliest of men, nici the soothsayer, nici piticul și poate nici tânărul cioban care-l căsăpește curajos pe șarpe. Iar voi puteți spune orice, dar dau toată averea mea pe un experiment mental că din ASE sau SNSPA n-aș fi ieșit așa.

Anunțuri

Sunt retrograd

Ca om ce se vrea a fi detinator de trairi profunde si cugetari rationale, am fost si sunt retrograd. Fara sentimente senine pentru prezent, nici macar de-o scarba flegmatica, ci poate pur vegetative. Ma dau cu capul de asfalt cand realizez ca-mi pierd timpul cu scenarii entuziaste, cand eu sunt cel mai prost regizor de film, chiar de-i vorba de filmul vietii mele.
Stau, rugandu-ma de mantuire sa ma scape de sobolanii ce-mi rontaie asteptarile pentru simplul fapt ca eu inca mai cred in existenta ei.
Si cred degeabacacatul e distribuit in mod egal in fiecare din noi.
Se misca repede si nenoroceste orice zeu incearca sa se apropie de suflete prinse-n noroi.

Mood : Lake of Tears – Like a leaf
L.E : Achive – Fuck you anyway
Ada Milea – Winter

Tufe atinse de nevroza

Cine a zis ca trecutul e uitat si ingropat departe de prezentu-n care ranjesti aparent fericit, a fost un mare dobitoc.
Cert e ca asta micu’ de care tu crezi ca ai scapat, ti-apare in fata ca o stafie hidoasa si-ti aduce aminte de lucrurile neterminate pe care le-ai lasat in urma, pe partea lui de teren de joaca. Iti bantuie somnul, rascolindu-ti gandurile insiruite alfabetic si te inzestreaza cu vise ce-ti mananca optimismul si-ti hraneste disperarea.
Te trazneste fix cand zambetul se lungeste spre urechi si-ti arata ca el, trecutul de care tu ti-ai batut joc, e mai smecher ca tine si te fenteaza.
Si-n final, un batalion de pitici karatisti se injunghie in capul tau, tu decizi sa pui capat confuziei si-ti dai seama ca, acum, nu mai poti repara nimic – teoretic, ai pierdut tot.

* Decat tacerea ce-ti va fi mai rau ?

Lullaby

Zilele astea, tin sa fiu siropoasa si sa multumesc unei copil pletos, cu nas, maini si incheieturi lovely care mi-a impachetat vara lui 2008 intr-o cutiuta cu fundita, avand in ea cel mai frumos cadou – zambete tampe inclestate pana la urechi, zugravite fara motive sau scopuri, momente stangace si dragute, priviri cu subinteles si cuvinte codate.
Nu stiu de ce totul e atat de senin acum, iar rationalitatea mea o ia razna, se rupe de realitate si face poc in paradis, dar imi place.

Blogul meu se stinge, nu mai e ce-a fost odata, dar nu renunt la el.

Anunt

Abecedarul de ganduri puerile , nocive , cretine-adolescentine ia o bine meritata pauza. Au venit ai mei parinti in tara si m’au scapat de sub robia bunicii posesive protectoare. Pe 20 august plec in Italia cu ei ; de ziua mea nu sunt acasa (3.09.1993) – nu stiu cand ma intorc , daca aflu curand – editez.
Ne citim in toamna deci 🙂

Depresie la a3a

Am intrat in depresie. Nu iar , ci din nou. Depresie la a3a , de’aia serioasa. Motivele sunt multe , s’au suprapus , but i’ll survive.
Intre timp , m’am hotarat sa’l demasc pe Darcu , hipiotul cu sincere sentimente pentru punkiste roscate , motocicliste hardcore si inocente domnisoare. Fiind lucid , inainte de betie(!!!) , m’a delectat cu ironiile gandurile’i ascunse in inimioara ce pompeaza plumb :

Ochii tai gri , mari , gigantici si blanzi ma fac sa ma pierd in ei ratacind in galaxii indepartate , fara sa plec de pe loc si timpul isi pierde insemnatatea – 1 moment durand o eternitate. Iar parul tau blond care nu e rosu desi putea sa fie luceste cu o aura de caldura si calm dandu-mi o *stare de detasare si comfort. Insa toate acestea sunt insignificate pe langa frumsetea ta in terioarea , sufletul tau cald dar tumultuos, energia , inocenta-ti copilareasca si intelepciunea debordanta formeaza o antiteza , un oximoron , un contrast caruia nu ii pot rezista.

*Partea cu detasare si comfort parca face parte din reclama unor protejslipuri.